Cine a inventat tenisul? Istoria sportului rege

Pornind de la originile sale ca un joc de grădină la petrecerile pentru femei în corsete și jupoane apretate, bărbați în flanele albe lungi, tenisul a evoluat într-un meci, în care jucătorii atacă și apără, exploatează unghiuri și puncte slabe tehnice cu lovituri de ritm foarte diverse. Turneele oferă zeci de milioane de dolari și premii în bani în fiecare an.

Unii istorici consideră că tenisul este originar din Franța, de pe la jumătatea sec. al XII-lea. Pe atunci însă, formula în care se juca tenis excludea racheta, mingea era lovită cu palma. Abia după un timp a fost introdusă în joc și o mănușă din piele.

Alți istorici consideră că tenisul a apărut acum aproximativ 1000 de ani, creat fiind de călugări europeni, și jucat, ca și moment distractiv, în timpul ceremoniilor religioase.

Abia prin sec. al XVI-lea a apărut racheta iar jocul a primit numele de “tenis”. Era cunoscut însă doar în Franța și Anglia și se juca doar în sală. Mai apoi a fost adoptat de familia regală (Henry al VIII al Angliei era unul dintre fanii acestui sport) care l-a denumit “real tennis” (tenis adevărat).

După încă doua secole, Harry Gem și Augurio Perera au dezvoltat un joc ce combina elementele tenisului și basketball-ului, numit pelota, care se juca numai în Birmingham, Marea Britanie. În 1872, doi medici locali au înființat primul club de tenis din lume, numit Leamington Spa.

În decembrie 1873, Walter Clopton Wingfield a inventat și patentat un sport similar, denumit de el sphairistike, cuvânt ce provine din greaca antică, însemnând “îndemânarea de a te juca cu mingea”. Acest nume a fost foarte curând redus la simplul “sticky”- spre amuzamentul invitaților săi la domeniul din Nantclwyd, în Llanelidan, Wales. Jocul sau se baza mai curând pe o dezvoltare spre jocul de exterior (afară) a tenisului. Conform unor istorici, terminologia tenisului modern provine din această perioadă, când Wingfiled a împrumutat atât numele cât și vocabularul francez de la vechiul joc.