Veşti bune pentru românii care vor sa muncească în Elveţia în domeniul medical!

O româncă inimoasă și un elvețian cu experiență vastă în marketing, plasează forță de muncă în Elveția în domeniu medical. Proiectul îi aparține româncei noastre, pe nume Adriana Lupu, care s-a ambiționat și a reușit să deschidă o afacere în Germania. Prin parteneriatul cu un om de afaceri din Elveția, Erwin Gruber, ea va angaja cadre medicale din țara noastră, în Elveția și Germania. Adriana a lucrat în România în domeniul frumuseții, a deschis numeroase saloane de cosmetică pentru femeile cochete, dar a deschis și o școală, pentru a le învăța pe tinere dornice să lucreze în același domeniu de activitate.

În Germania, Adriana a deschis un salon și s-a făcut remarcată. În viitor, ea își dorește să poată aduce în aceste țări și români care au lucrat sau au diplome în domeniul frumuseții. Acum, prin parteneriatul cu elvețianul Erwin Gruber, cu un CV impresionant le vor da șansa românilor de pretutindeni, medici și asistente, care au lucrat în sănătate sau au absolvit școli și au diplome în medicină, să lucreze în Elveția pe un salariu onorabil.

Erwin a mai plasat forță de muncă, respectiv asistente medicale în căminele de bătrâni din Elveția. ”Acum 20 de ani, am început să furnizez asistente medicale în casele de pensionare din Elveția. Pe atunci nu au existat specialiști din România. Era puțin cam greu față de astăzi, trebuia să recălim asistentele medicale pentru a obține recunoașterea studiilor lor. Cu România am început anul acesta! Acest lucru se datorează faptului că am participat la un târg pentru specialiștii medicali din București și am descoperit că există mulți medici care ar dori să-și continue studiile, sau să profeseze mai departe în Elveția.

Cu profesiile medicale suntem încă în procesul de stabilire a relațiilor noastre de afaceri cu spitalele și clinicile din Elveția. Specialiștii medicali și asistenții medicali cu diplomă niversitară terminată sunt foarte bineveniți în Elveția. Facilitățile mari sunt pentru medicii și asistente medicale cu câțiva ani de experiență, și experiență de conducere”, a declarat Erwin Gruber. Atât Adriana Lupu, cât și Erwin susțin că este important ca solicitanții să știe bine o limbă străină, de aceea s-au gândit să deschidă și o școală în acest sens la București, pentru ca cei care pleacă în Elveția la noul loc de muncă, să plece pregătiți.

”Este foarte important să vorbească fluent unua dintre cele trei limbi naționale germană, franceză sau italiană. Pentru recunoașterea în Elveția au nevoie de un certificat acreditat cu un nivel de B2 pentru una dintre aceste trei limbi. Suntem conștienți de faptul că nu toți profesioniștii medicali și asistenții medicali adecvați au abilitățile lingvistice la acest nivel. De aceea am stabilit în proiect și pentru deschiderea unei școlii, cursuri de limbă germană la București, la prețuri regionale. Dacă prevăd că se poate furniza dovada limbajului, aceste persoane se pot adresa direct la noi, printr-o aplicație completă pentru noi la elvetiajobs.rocu următoarele documente:

– O scrisoare de motivație

Ar trebui să precizeze care sunt motivațiile de a lucra în Elveția. Ce fond profesional are

poziție ar dori sa profeseze in Elveția pe termen scurt sau lung.

– Un CV în germană / franceză / italiană

– O copie a tuturor certificatelor, diplomelor și atestatelor

– Pentru procedura de recunoaștere în Elveția avem nevoie într-o a doua fază, o copie a

pașaportului.

– Pentru a transmite CV angajatorilor interesați, avem nevoie de un acord scris al solicitantului

pentru protejarea datelor cu caracter personal .

– Pentru procedura de recunoaștere în Elveția avem nevoie de o copie a pașaportului într-o a doua fază.

– Pentru ca CV-ul să poată fi transmis angajatorilor interesați, avem nevoie de un acord scris din partea solicitantului sau a examinatorului”, susține omul de afaceri. Acesta ține să sublinieze că el și românca noastră, prin firma care va plasa locuri de muncă, nu vor percepe taxe solicitanților, ei beneficiind de un comision din partea statului elvețian. ”Plasarea noastră este gratuită pentru candidați. 

Licența mea de stat SEO, pentru aceasta profesie este acreditată de statul elvețian. Trebuie doar să plătiți costurile minime pentru instruirea dvs. în limba germană. Depunerea documentelor de înscriere și deplasare până îElveția văaparține. De la aeroporturile ex: CH- Zurich,D-Stuttgart, sau Konstanz, Pflegefachpersonal.ch se preocupă mai departe la stabilizarea dv, până la semnarea contractului de muncă.

Compania noastă independentă din Elveția, solicită o taxă de agenție de la angajatorii din Elveția pentru plasarea în muncă sau studiu de medici și asistente medicale. O parte din acești bani se îndreaptă către România”, a precizat Erwin Gruber. Cei doi parteneri sunt așteptați sâmbătă în România, pentru a lua parte la două târguri de job-uri, primul la București, iar celălalt la Craiova. 

1 thought on “Veşti bune pentru românii care vor sa muncească în Elveţia în domeniul medical!

  1. Inițiativa Adrianei Lupu și a partenerului său Erwin Gruber de a facilita angajarea românilor în aceste sectoare este lăudabilă. De asemenea, efortul lor de a oferi cursuri de limbi străine pentru a pregăti candidații este un pas important spre succesul lor profesional în străinătate. Sunt impresionat de viziunea și dedicarea lor în sprijinirea forței de muncă românești.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: