Scriitorul Ion Bogdan Martin: Pasiunea pentru teatru mă arde pe dinăuntru!

Scriitorul şi dramaturgul Ion Bogdan Martin s-a născut la data de 1 mai 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării devenind membru al Uniunii Scriitorilor din România. A obţinut numeroase premii pentru piesele sale de teatru, incluzând Premiul „Cartea Anului 2015”, acordat de Filiala Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul de piese de teatru „Goi spre Paradis”. A publicat volumele de proză umoristică „La vânătoare de râşi” şi „Vineri 13 – ceasu’ rău, pisica neagră”, precum şi cartea „Tranka-Fleanka”. Primul său volum de versuri, „Târziul fără de sfârşit”, a apărut în 2017.

Urmăriți mai jos interviul acordat în exclusivitate pentru Revista Pasiuni de către scriitorul și dramaturgul Ion Bogdan Martin:

Cine este cu adevărat Ion Bogdan Martin?

Sunt născut în Bucureşti la maternitatea Spitalului Brâncovenesc, un monument istoric extraordinar, demolat într-o zi de luni, în 29 martie 1984.

În Cartea de identitate sunt Martin Ion. Ion, de la naşul meu, iar Martin de la străbunii mei, pe linie paternă, saşi din zona Sibiului-Hermanstadt. În fine, Bogdan de la o colegă… Eram în clasa IX-a, în primele ore ale începutului de an, când o domnişoară şatenă cu ochi negri şi zâmbet cotropitor se aşază lângă mine şi mă întreabă, fără nicio introducere: „Pe tine cum te cheamă?”, eu, uşor surprins, poate şi speriat, după un timp de gândire am spus: „Bogdan”, aşa mi-a venit. Şi de atunci Bogdan sunt pentru toată lumea, mai puţin pentru mama care mă mai abordează cu acel diminutiv total neplăcut şi arhaic: Nelu!?

Asta era despre nume şi origini, altfel, cine sunt eu, cu adevărat?, este încă greu să-mi dau seama… Pe lângă faptul că sunt un romantic, un visător şi un credul… Mda, sunt un credul pentru că eu mai cred în oameni. Nu văd de ce un om care îmi vorbeşte despre un anumit lucru sau despre o anumită stare de fapt ar dori să mă mintă, să creadă altceva decât ceea ce spune.

O lungă vreme de timp am fost un singuratic, chiuleam de la ore, în special de la mate, fizică şi chimie, cumpăram reviste de literatură, mergeam în parc, aprindeam o ţigară, Dunhillcel mai adesea, şi citeam, şi citeam… Citeam până se făcea ora de întors acasă de la şcoală. Care şcoală?! Am greşit, recunosc.

Am locuit între Gara de Est şi Piaţa Obor, amândouă m-au fermecat, fiecare în felul său. Gara Obor cu trenurile sale şi cu visurile mele care plecau odată cu ele, piaţa pentru că mergeam des să fac cumpărături – îmi place şi acum – iar toamna se făcea „bâlci” şi mă puteam da în rachete ori în maşinuţe sau asista la cursele făcute de motocicliştii cehi la „zidul morţii”.

Ah, şi mai era ceva, după fiecare despărţire adolescentină, scriam o poezie… Mă rog, poezie era mult spus. Sufeream, două-trei zile, până mă îndrăgosteam din nou. Şi tot aşa până m-am făcut mare. Sic!

De unde această pasiune pentru scris/dramaturgie?

Pe lângă poezie, scriam despre întâmplările mele din copilărie, partea ce a mai frumoasă din copilărie, cea petrecută în vacanţele de vară la bunica maternă, în satul Nucetu, din mijlocul Bărăganului…

Cu teatrul a fost dragoste la prima vedere, am văzut, la televizor,  spectacolul cu piesa„Ciuta”, de Victor Ion Popa, cu Mariana Mihuţ, Emil Hossu, Ion Besoiu, Ştefan Mihăilescu Brăila ş.a. Mi s-a părut că Mariana Mihuţ a fost fabuloasă, un talent desăvârşit. Avea un magnetism care te făcea să nu mai fii cu cei din jur, erai acolo, în poveste, lângă personaj… Pe lângă faptul că m-am îndrăgostit de chipul ei angelic. Dar să sărim peste acest aspect.

Iar după vârsta de 19 ani am devenit un „abonat”al Teatrului Mic, mai ales în perioada directoratului Dinu Săraru, al Teatrului Naţional, al Teatrului Bulandra şi al Comediei. Aşa i-am descoperit pe actorii Toma Caragiu, Olga Tudorache, Marin Moraru, Leopoldina Bălănuţă, Valeria Seciu, Grigore Gonţa, Gina Patrichi, Ovidiu Iuliu Moldovan, Gheorghe Dinică,Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Constantin Codrescu, Mircea Şeptilici, Constantin Dinulescu, Gheorghe Cozorici, Horaţiu Mălăele, Gheorghe Visu, Radu Gheorghe, Eugen Cristea, Carmen Galin şi mulţi alţii. Mergeam la teatru şi de câte trei ori pe săptămână… Iubesc nespus de mult teatrul!

În fine, cu debutul… Am debutat târziu, mai întâi la televiziune, Antena 1 difuza un sitcom numit Clanul Popeştilor – 1999, la care am contribuit cu două scenarii, apoi am scris, pentru Romică Ţociu şi Cornel Palade, o schiţă umoristică, tot la Antena 1, difuzată în noaptea de Revelion 2000. Am continuat să colaborez cu Romică şi Cornel la Tv Naţional, precum şi la unele spectacole din Bucureşti şi de pe litoral ale acestora, iar în „fatidicul” an 2010 am văzut un anunţ cum că Teatrul Valah din Giurgiu, cum se numea atunci, acum Tudor Vianu, organizează un concurs de dramaturgie în două personaje… Aveam un subiect pe care tot îl pritoceam neştiind în câte personaje să-l fac, iniţial avea cinci. Am trimis textul, în două personaje, conform cerinţelor şi, după un timp, aud o voce de radio în receptor: „Domnul Ion Bogdan Martin? Daaa!, fac cu o voce surprinsă, sunt Mircea M. Ionescu, directorul teatrului, vreau să vă anunţ că, la <<Concursul Dramaturgie în doi>>, aţi luat Marele Premiu pentru comedia Tranka-Fleanka!” Aceea a fost prima mea piesă de teatru şi… Aşa a fost să fie, să debutez cu un Mare Premiu, dar nu mi s-a urcat la cap!

Am sărit în sus de bucurie şi îmi venea să îmbrăţişez pe toată lumea, cinci minute doar. În sfârşit, intrasem în teatru, ca să zic aşa. Maestrul Mircea M. Ionescu mi-a făcut bucuria ca într-o lună de la câştigarea Premiului, cred că este un record, piesa să fie pusă în scenă. Piesa s-a bucurat de succes, avându-i drept protagonişti pe minunaţii Violeta Teaşcă şi Vasile Toma, în regia talentatului şi regretatului regizor bulgar Vili Perveli Nikolov.

Şi de aici încolo, tot scriu şi scriu… Au mai fost şi ceva premii… Pasiunea pentru teatru încă mă arde pe dinăuntru şi abia aştept să ajung seara în faţa calculatorului pentru a mai reciti, corecta ceva sau pentru a demara un nou proiect.

Aveţi un dramaturg preferat?

Chiar mai mulţi, primul fiind, evident, Ion Luca Caragiale, apoi Eugen Ionescu, Mihail Sebastian, Alexandru Kiriţescu, Iosif Naghiu, Dumitru Solomon, Matei Vişniec, Mircea M. Ionescu, Dinu Grigorescu, Lucia Verona, Horia Gârbea, Marilena Dumitrescu, Ana-Maria Bamberger, Alina Nelega, Gianina Cărbunariu, Carmen Dominte etc. Îmi place să-i numesc doar pe cei români.

Ce v-a determinat să intraţi în politică?

Mda, văd că aţi atins şi acest subiect. Mai întâi a fost prietenia cu unul dintre liderii organizaţiei PLD Sector 2, mi-era şi vecin, se petrecea în iarna lui 2006. Apoi PLD a fuzionat cu PD şi a ieşit PDL, după care, din anul 2012 până în anul 2015, nu am mai făcut politică. M-am retras total. Dar un alt prieten şi fost coleg din PDL m-a invitat să stăm de vorbă într-un nou proiect – PMP, unde el era proaspăt numit/ales preşedinte de organizaţie de sector, aşa am revenit, dar cu condiţia să pot face ceva pe domeniul meu.

Am candidat la Consiliul Local Sector 2 cu gândul că de acolo voi putea determina factorii de decizie să revitalizăm Teatrul de Vară din Parcul Naţional, unde am putea oferi, dimineţile, spectacole gratuite pentru copii şi pensionari, iar seara spectacole cu plată pentru diferite genuri muzicale şi teatru. N-a fost să fie.

Da, nu uit, iar pe 6 decembrie am fost pe lista la Senatul României, pe locul 14 din 16, unde, dacă PMP făcea pragul, nu intra decât cel de pe locul I, fostul ministru de externe Cristian Diaconescu. A fost o onoare, pentru mine, să mă aflu pe aceaşi listă cu domnia sa şi să particip la Alegerile Parlamentare.

Veţi continua să candidaţi? De ce?

Sincer? Nu ştiu dacă voi mai candida, pentru că eu cred că timpul trece în defavoarea mea, dar ştiţi cum se spune: „Never say never!”

Cum se împacă dramaturgia cu politica?

Eu zic că nu se împacă. Fură din timpul de creaţie al dramaturgului, dar, totodată, politica poate oferi o serie de personaje pentru a le caricaturiza într-o eventuală piesă. Har Domnului, exemple cu duiumul, dacă îmi permiteţi să mă exprim aşa!

Sunteţi un om credincios?

Da, dar nu fac din asta un spectacol. Nu-mi place să pup mâna preoţilor,de asemenea, nu agreez pupăturile de icoane, de moaşte sau metaniile exagerate.

Ce alte pasiuni aveţi?

Ascult mult jazz, blues… Louis Armstrong, Nina Simone, Areta Franklin, Ella Fitzgerald, Charlie Parker, Norah Jones, îmi mai plac Jimi Hendrix şi Janis Joplin sau fadourile portugheze interpretate de Ana Moura, pe care o recomand cu căldură. Ah, şi îmi mai place pictura, cu care chiar am cochetat o vreme. Ar mai fi şi pescuitul, dar ajung o dată la şapte ani pe malul unei bălţi!

V-aţi fi dorit să faceţi altceva în viaţă?

Hm! Acum, spre senectute, doar încă un miliard de alte lucruri, nu mai mult!

Ce planuri de viitor aveţi?

Să duc o viaţă normală alături de cei dragi.

Premii literare

2010, noiembrie – Marele Premiu, pentru comedia „Tranka – Fleanka”, obţinut la concursul „Dramaturgie  în doi”, în cadrul  Ediţiei a XIII-a a „Festivalului Internaţional de Teatru al Oraşelor Dunărene”, organizat de Teatrul “Tudor Vianu” – Giurgiu; 

2012, august – Locul II, la cea de-a VI-a Ediţie a Concursului de Dramaturgie pt. Copii „100, 1000, un milion de poveşti”, organizat de Teatrul “Ion Creangă” – Bucureşti împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, pentru piesa „Don’t give up, mamaie!”;

2012, 10 noiembrie – Locul III, cu piesa „Whisky, şampanie, atmosferă…”, la Concursul Naţional de Creaţie a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul”, organizat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani;  

2013, septembrie – locul VII (din 97 de texte) Concursul de texte dramatice organizat de către Revista de Teatru Yorick;

2013, septembrie – Premiul Pentru Cea mai Bună Piesă Scurtă la Concursul de Creaţie Dramatică – Festivalul Internaţional de Teatru „FITO”, Ediţia a XIX-a, cu piesa „Goi, spre Paradis”, Teatrul „Regina Maria” – Oradea;

2013, octombrie – Premiul I pentru piesa „Travaliul ducesei de Cambridge” la a treia ediţie a Concursului Naţional de Dramaturgie – Comedie, Teatrului Dramatic „Fani Tardini” – Galaţi;

2015, aprilie – Menţiune (compatibilă locului II, se acordă doar Premiul I!!!) la Festivalul de Dramaturgie – Monodramă „Gala STAR” 2015 – Teatrul „Bacovia”, pentru piesa Mireasa pierdută. Mireasa regăsită;

2016, octombrie – Menţiune (nu s-au acordat Premiile I, II şi III) la Concursul Naţional de Dramaturgie „Valentin Nicolau”, ediţia a IV-a, organizat de Revista de Teatru Yorick, pentru comedia „Fumisteria”;

2016, 16 decembrie – Premiul „Cartea Anului 2015”, acordat de Filiala Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul de teatru Goi spre Paradis, Editura Ararat.

 2020, septembrie – CONCURSUL DE CREAŢIE DRAMATICĂ DESTINAT PIESEI SCURTE, organizat de Teatrul “Regina Maria” – Oradea, două texte câştigătoare: “Preludiu cu fugă” – teatru absurd şi monodrama “Ana are mere. Şi ce dacă?!”