Turismul românesc, condamnat la moarte chiar de statul român?!?

Suntem deja obișnuiți cu știrile panicarde despre agențiile autohtone de turism; avem impresia că este o vânătoare de vrăjitoare. Adevărat, au existat companii care au fost de rea credință, însă 95% dintre agențiile de turism au o relație de zeci de ani cu clienții lor și pun mai presus de câștig satisfacția și fidelizarea acestora. Felul în care, în ultimii ani, agenții de turism sunt pur și simplu prigoniți în presă în timp ce companii mari, străine (care, oare, își lasă taxele în țară?) își fac loc pe piață și cred că respectă toate condițiile pe care agențiile trebuie să le îndeplinească: autorizare sedii (minim 16m2 la strada, plata TVA, colaborare numai cu hoteluri, unități, apartamente autorizate ș.a.m.d.)

Oamenii care lucrează în turism ar trebui să fie relaxați deoarece orice meserie care se adresează oamenilor și stării lor de bine este foarte dificilă, iar, de câțiva ani, agențiile de turism nu se confruntă numai cu criza, ci duc și o luptă psihologică cu amenințările din presă care preia măsuri, directive pregătite de ministere, de Bruxelles și care toate parcă au ca scop eliminarea micilor întreprinzători de pe piață. Turismul organizat este un domeniu care trebuie pregătit în avans. În septembrie trebuie să fie gata oferta de Revelion și de stațiuni montane, de exemplu. În ianuarie trebuie definitivată oferta de vară și de paște ș.am.d.. În condițiile în care agențiile noastre sunt amenințate cu legi care subtil le anunță ieșirea de pe piață, toată lumea e în stand-by, amânând definitivarea ofertelor în detrimentul activității.

Alma Alexandrov: „Cu certitudine, toți antreprenorii am plăti garanția de 2000-15000 euro/an, dacă am avea cumva certitudinea că ne vom putea desfășura activitatea într-un mediu corect, însă câtă vreme doar noi lăsăm taxele în țară și respectăm regulile pe care jucătorii mari nu le respectă, este timpul să ne  gândim să acționăm înainte de a fi nevoiți să fim obligați să alegem între variantele: angajați docili la stat sau la o multinațională, emigranți, recalificați sau șomeri„.

Asigurări emise de un singur factor de decizie!

 Acum vreo trei ani, s-a decis creșterea valorii poliței de asigurare de insolvabilitate, care nu este asigurarea pe care o încheie fiecare turist, ci o hârtie pe care agențiile o lipesc de perete la loc vizibil și pentru care trebuie să se plătească în medie… 3000 lei în fiecare an! Problema e că aceste asigurări sunt emise de un singur jucător pe piață. În afară de un singur asigurător, nimeni nu mai încheia astfel de polițe. În concluzie, ca să ai agenție de turism trebuie să plătești 3000 RON pentru o foaie pe care o lipești de zid și pe care o poți achiziționa numai de la o sursă iar asta dupa ce îi lansezi o cerere în formă de “lucrare de diplomă”, un dosar în care dai multe explicații, inclusiv despre… clienți! Această măsură a scos de pe piață mulți agenți economici mici.

 Anul trecut, în mai, s-a dat legea cu încasarea maximă de 5000 lei cash, cu scopul de a obliga agențiile să crească cuantumul încasărilor și plăților prin bancă, generatoare de costuri suplimentare (un transfer bancar de valută costă peste 20 de euro).

Tot de trei ani, se lansează pe grupuri de discuții tot felul de propuneri venite din partea autorității ce reprezintă agențiile de turism,  măsuri care provoacă insomnia acestora deoarece toate sunt dedicate protecției consumatorului. Iar firmele românești nu înțeleg de ce nu se ocupă de …Citește mai mult aici: http://dinport.ro/port/2016/10/05/turismul-romanesc-condamnat-la-moarte-chiar-de-statul-roman/

One thought on “Turismul românesc, condamnat la moarte chiar de statul român?!?

  1. Foarte haios si simpatic domnul ministru cu oaia la purtator. Din discursul avut si aparitiile ulterioare dansul chiar crede ca brandul de tara ar trebui sa fie celebra oaie. Suntem un popor foarte inventiv dar mai ales ingenios in abordari.

Lasă un răspuns